Ajunul Bobotezei zi de post negru
Ajunul Bobotezei zi de post negru (05 ianuarie)
Ajunul Bobotezei este zi de post negru. Bucuria sărbătorilor continuă! Am călătorit duhovnicește la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. Ba mai mult, ne-am primenit peștera sufletelor noastre și l-am primit pe Sfântul Copil chiar în taina ființei noastre. Am colindat și am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească. A opta zi am fost martorii când Maria, Maica Sfântă, a plinit rânduiala legii. Și a pus numele Iisus odorului ei. Deopotrivă, am asistat la cumpăna dintre ani, cu sufletele pline de emoție la întâlnirea timpului cu veșnicia. Participând la un „revelion„ cu totul excepțional, priveghind cu Dumnezeu, cel ce a făcut vremurile și stăpânește veacurile. Darurile duhovnicești și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin proslăvirea Botezului Domnului – numit atât de frumos de înaintașii noștri Teofania ori Boboteaza.
Ajunul Bobotezei zi de post negru
Se pare că anul acesta nu vor fi viscole și geruri năprasnice ca odinioară. Când poporul credincios trebuia să înfrunte suflarea viforului ca să ajungă în sfintele locașuri pentru a se împărtăși cu aghiasma mare. Dealurile ninse, florile de gheață, lumina mohorâtă a lui ghenar dădeau sărbătorii alura de poveste. Chiar dacă anul acesta cerul nu va voi să cearnă peste noi ninsori. Iar luna lui ghenar va fi neașteptat de generoasă cu temperaturi pozitive. Slava și măreția praznicului nu suferă știrbire căci este o sărbătoare de reînnoire a botezului nostru. Prin care a început relația veșnică de viață și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Boboteaza aduce bucurie în viața noastră
și pentru că noi prăznuim arătarea Domnului în lume la vârsta de 30 de ani, după ce în taină, în ascultare și rugăciune a crescut și S-a sfințit în firea Lui pământeană, pregătindu-Se pentru lucrarea mântuitoare. Praznicul Teofaniei, sau arătării Domnului în lume, ne mai bucură și prin faptul că odată cu trupurile sfințim prin aghiasma mare și casele, fântânile, pământurile, gospodăriile noastre, locurile de muncă, mașinile cu care ne deplasăm, spațiile în care ne desfășurăm activitățile cotidiene.
Prin aceasta sfințire se bucură toată făptura,
arătând că Dumnezeu nu este doar biserică, ci prezent pretutindeni. O veche zicală românească spune că „omul sfințește locul”. Cum îl sfințim, oare? Insul înstrăinat de Dumnezeu nu poate sfinți nimic. Duhul Domnului prezent în om sfințește și binecuvintează tot ce-l înconjoară. Numai în măsura în care năzuim să ne sfințim viața noastră prin legătura nezdruncinată pe care trebuie s-o avem cu izvorul vieții și al sfințeniei, cu Dumnezeu, vom reuși să împlinim vorba din bătrâni.
Înainte de luminatul praznic al Bobotezei,
în ajun, Biserica a rânduit zi de post, chiar dacă aceasta este zi de duminică, așa cum este în acest an, în 2014. Deja am auzit voci nedumerite. De ce postesc duminica? Cum să fie harți vineri, iar duminică să fie ajunare? Unii, mai inventivi, chiar au „oferit” o alternativă… amuzantă, ca să nu-i spun altfel: să ținem post vineri, când e dezlegare la mâncăruri de dulce, în contul postului din ajunul Bobotezei, având în vedere că e zi de duminică și… ar fi mai la îndemână. Vă închipuiți că este o înșelare. În Ortodoxie nu sunt valabile astfel de „tranzacții” ori schimburi de zile, de postiri.
Ajunul Bobotezei zi de post negru
Chiar dacă pentru unii ar părea curios să țină post aspru în zi de duminică, rânduiala trebuie respectată și ca să o putem împlini ar trebui să și înțelegem de ce Biserica a prevăzut această zi de postire în ajunul Bobotezei? Ziua de 5 ianuarie are o semnificație aparte căci este premergătoare unei mari minuni pe care Dumnezeu a făcut-o cu omul, după Nașterea Mântuitorului Hristos cu trupul. Este vorba de faptul că omul își va pune mâinile pe creștetul Domnului, a Creatorului său. Și cum să nu postim într-o astfel de zi, pregătindu-ne pentru excepționala întâlnire dintre Creator și creatură!
Mai postim și pentru că în ajunul Bobotezei se oficiază slujba Aghiasmei Mari,
cu care preoții merg pe la casele credincioșilor și le sfințesc. După rânduială trebuie să gustăm din apa cea sfințită, or acest lucru nu-l putem face decât în stare de post și rugăciune, de ajunare. Acest post de o zi este rânduit de Biserică și pentru a ne reculege duhovnicește ca să înțelegem cât mai deplin iubirea lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, față de noi oamenii. Desigur, postul din ziua premergătoare Botezului Domnului, are o vechime foarte mare fiind păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească cu dumnezeieștile merinde.
Ajunul Bobotezei zi de post negru
Dacă ajunul Bobotezei va cădea de luni până vineri inclusiv pravila bisericească prevede post aspru sau chiar negru. Se ajunează până la ceasul al IX-lea, după care se consumă doar fructe și legume uscate ori fierte, fără untdelemn. Dacă ajunul va cădea în zi de sâmbătă ori duminică, atunci nu se mai face ajunare totală, ci, după Sfânta Liturghie și slujba Aghiasmei Mari se pot consuma bucate gătite și cu untdelemn.
În anul al cincisprezecelea al domniei Cezarului Tiberiu,
în vremea când Ponţiu Pilat era dregător în Iudeea, Irod, stăpânind a patra parte – Galileea; Filip, fratele lui, stăpânind a patra parte – Ituria şi ţinutul Trahoniei; iar Lisanie, stăpânind a patra parte – Abilenia; în zilele arhiereilor Ana şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia în pustie. Atunci el a venit în împrejurimile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor, precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul, care zice: un glas strigă în pustie: pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Sale.
Ajunul Bobotezei zi de post negru
Orice vale se va umple şi orice munte şi deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase drumuri netede; şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Deci zicea Ioan mulţimilor, care veneau să se boteze de el: pui de năpârcă, cine v-a arătat că veţi scăpa de mânia ce are să fie? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţă şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: părintele nostru este Avraam!, căci vă spun vouă că Dumnezeu poate să ridice şi din pietrele acestea fii lui Avraam.
Ajunul Bobotezei zi de post negru
Iată şi securea stă la rădăcina pomilor, şi orice pom, care nu face roadă bună, se taie şi se aruncă în foc. Dar mulţimile îl întrebau, zicând: atunci ce să facem? Răspunzând, Ioan le spunea: cel ce are două haine, să dea celui care nu are, şi cel csre are bucate, să facă asemenea. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi au zis către el: învăţătorule, noi ce să facem? Iar el le-a răspuns: nu luaţi de la nimeni nimic mai mult decât vă este rânduit. Şi-l întrebau şi ostaşii, zicând: dar noi ce să facem?
Şi le-a spus lor: să nu asupriţi pe nimeni,
nici să năpăstuiţi pe cineva, ci să fiţi mulţumiţi cu lefurile voastre. Iar poporul aşteptând şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor, dacă nu cumva el este Hristos. Ioan a răspuns tuturor, zicând: eu unul vă botez pe voi cu apă, dar vine Cel care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. El ţine lopata în mâinile Sale şi va curăţi aria Sa şi se va aduna grâul Său în hambarul Său, iar pleava o va arde cu foc nestins. Acestea şi alte multe îndemnuri dând poporului, Ioan propovăduia vestea cea bună. (Luca 3, 1-18)
(Arhim. Mihail Daniliuc, sursa doxologia.ro)