Cuvânt de învățătură despre Sfântul Nicolae
Cuvânt de învățătură despre Sfântul Ierarh Nicolae (06 decembrie)
Cuvânt de învățătură despre Sfântul Nicolae regăsit în biserica rusă din Sofia.
Astăzi, în timpul Dumnezeieştii Liturghii, prin citirea Apostolului, Sfânta Biserică ne atrage atenţia, iubiţilor întru Hristos fii ai mei, asupra acestor cuvinte ale Apostolului Pavel din Epistola lui către Evrei: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi vă supuneţi lor” (Evrei 13 , 17). Iar puţin mai sus, în aceeaşi epistolă, Apostolul spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri…şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7). Aici, prin „mai-marii” se înţeleg Apostolii, iar apoi urmaşii lor, Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
Cuvânt de învățătură despre Sfântul Nicolae
Prin aceste cuvinte apostoleşti, Sfânta Biserică vrea ca noi întru toate să-i ascultăm pe Sfinţii Părinţi şi mai ales în ceea ce priveşte credinţa fără de care nu putem fi bineplăcuţi lui Dumnezeu şi nici nu putem să ne mântuim; iar aceasta este de înţeles. Sfinţii Părinţi ne învaţă credinţa mântuitoare, aceea despre care Domnul a spus: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16).
Cuvânt de învățătură despre Sfântul Ierarh Nicolae
Învăţându-ne această credinţă adevărată şi mântuitoare, prin aceasta Sfinţii Părinţi ne apără de căderea în cel mai mare şi dezastruos păcat – căderea într-o credinţă eretică – pentru care Apostolul Pavel aruncă anatemă sau blestem, prin cuvintele: „Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Galateni 1, 8).
Cuvânt de învățătură despre Sfântul Nicolae
Chiar Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne apără de orice schimbare a dogmelor credinţei, căci ei blesteamă pentru toate veacurile pe toţi cei care au acceptat, acceptă şi vor accepta schimbări dogmatice. O, dacă noi i-am asculta întotdeauna pe Sfinţii Părinţi, precum spune cuvântul apostolesc! Atunci Domnul repede ar preschimba toată întristarea noastră în bucurie, căci ascultarea de Dumnezeu este izvorul fericirii Raiului. Iar a-i asculta pe Sfinţii Părinţi, ca urmaşi ai Apostolilor, înseamnă a-L asculta pe Dumnezeu Însuşi. Iată de ce Domnul a spus: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine” (Luca 10, 16). Această ascultare era însuşirea definitorie a strămoşilor noştri, creştinii dreptslăvitori (…).
Cuvânt de învățătură despre Sfântul Nicolae
În vremurile dinainte, în fiecare biserică din oraşe şi din sate, exista colecţia întreagă a Vieţilor Sfinţilor, de Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. În toată frumuseţea duhovnicească, în ele se arăta viaţa curată şi sfântă a plăcuţilor lui Dumnezeu şi se transmitea învăţătura Sfinţii Părinţi, fundamentată pe Sfânta Scriptură. Poporul (…) citea Vieţile Sfinţilor, se conducea după ele în credinţa şi viaţa lui. Mai mult, în biserici şi în mănăstiri mai ales, în timpul Dumnezeieştilor Slujbe, întotdeauna se citeau credincioşilor cuvinte mântuitoare din scrierile Sfinţii Părinţi ai Bisericii, îndeosebi scrierile Sfântului Teodor Studitul şi ale Sfântului Efrem Sirul, pe care poporul iubea atât de mult să le asculte. Dar şi mai mult el îndrăgea citirile din scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur – învăţăturile lui alese, cunoscute sub titlul de „Puţul de aur“.
Însă, odată cu trecerea timpului, aceste binecuvântate izvoare de luminare au fost lăsate şi uitate (…).
Astăzi, Sfânta Biserică prăznuieşte pomenirea Sfîntului Ierarh Nicolae. Prin râvna sa mărturisitoare pentru apărarea Ortodoxiei la Primul Sinod Ecumenic, în lupta cu ereticul Arie, el ne cheamă şi pe noi, iubiţilor întru Hristos fraţi şi surori, să-i ascultăm pe Sfinţii Părinţi, în ceea ce priveşte dogmele credinţei, stabilite de ei la cele şapte Sinoade Ecumenice.
Cuvânt de învățătură despre Sfântul Ierarh Nicolae
Şi să nu fie zadar-nică această chemare a Sfinţilor Părinţi. Să nu renunţăm nici o iotă la această credinţă. Iar pentru aceasta Domnul ne va bucura, ne va mângâia şi va împlini cuvintele Sale:
„Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi” (Matei 21, 22 ).
Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Nicolae, să ne izbăvească Domnul de toate relele şi necazurile. Unindu-ne cu Sine pentru totdeauna, pentru fericirea veşnică în nespusa Lui Împărăţie Cerească. Amin.
(Cuvânt de învățătură despre Sfântul Nicolae -Ţinut în biserica rusă „Sf. Nicolae” din Sofia, la 6/19 decembrie 1946)
„Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.” Troparul Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
(sursa doxologia.ro)