Puteți comanda produse în valoare de minim 100 lei și primiți cadou Revista Daruri Mănăstirești.
Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor
22 februarie 2021/Articole duhovnicești
Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la Duminica a II-a din Triod

Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor este a doua duminică a Triodului. Această pildă ne învață despre taina pocăinței și ne îndeamnă să ne întoarcem la Dumnezeu în orice clipă a vieții.

Aşa va fi bucurie în cer pentru un păcătos ce se pocăieşte” (Lc. 15, 7).

Omul nu trebuie să deznădăjduiască pentru păcatele sale, dar nici să nu fie leneş şi uşuratic la minte. Când noi ştim că suntem păcătoşi, nu trebuie nici să deznădăjduim. Dar nici să fim uşuratici la minte şi leneşi, căci amândouă acestea ne-ar duce la pieire.

Adică deznădăjduirea ne împiedica de a ne scula din căderea în păcate. Iar ușurătatea minții face, ca și cei ce stau, să se poticnească și să cadă. Aceasta, așadar, ne răpește binele pe care îl posedăm. Iar aceea, adică deznădăjduirea, nu ne lasă a ne elibera de relele sub care noi suspinăm.

Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor

Ușurătatea minții ne împinge iarași afară din cer, unde noi ne aflăm. Iar deznădăjduirea ne aruncă în bezna răutății. Dacă noi însă nu deznădăjduim, putem curând să scăpăm de această beznă. Socotește acum puterea amândurora, atât a ușsurătății de minte, cât și a deznădăjduirii!

Satana a fost la început un înger bun, clar fiindcă din capul locului a fost ușuratic la minte și apoi a deznădăjduit, de aceea a căzut așa de adânc, încât niciodată nu se va mai scula. Cum că el la început a fost un înger bun, învățăm din cuvintele Sfintei Scripturi, unde se zice:

Văzut-am pe Satana ca un fulger din cer căzând” (Lc. 10, 18).

Această asemănare cu fulgerul ne arată atât strălucirea cea dinainte a Satanei, cât și repeziciunea căderii sale. Sfântul Apostol Pavel a fost la început un hulitor al lui Iisus Hristos, prigonitor și vrăjmaș al credincioșilor. Dar pentru că nu a deznădăjduit după ce a cunoscut rătăcirea sa cea grozavă, de aceea el s-a făcut asemenea îngerilor.

Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor

Iuda dimpotrivă, dintâi început a fost Apostol. Dar pentru că era ușuratic la minte, s-a lasat smintit de păcat și s-a făcut vânzător al Domnului. Însă tâlharul cel de pe cruce, măcar că săvârșise așa de multe păcate, nu a deznădăjduit și de aceea a intrat în rai.

Fariseul, ușuratic fiind la minte, s-a bizuit prea mult pe faptele sale cele bune și de aceea a căzut în pieire. Vameșul, dimpotrivă, nu a deznădăjduit și de aceea s-a înălțat așa, întrecându-i pe alții.

Trebuie oare să vă mai arăt că aceasta s-a întâmplat și unei cetăți întregi? Toată cetatea cea mare Ninive s-a mântuit. Asta pentru că nu a deznădăjduit, măcar că hotărârea cea dumnezeiască îi luase toată nădejdea. Adică proorocul nu zisese: „Dacă vă veți pocăi, vă veți mântui”. Ci el zisese de-a dreptul: „Încă 40 de zile și Ninive se va prăpădi” (Iona 3, 4). Însă cu toate că Dumnezeu îi amenințase, cu toate că proorocul le vestise aceasta, iar cuvintele lui nu cuprindeau nici amânare, nici condiții, ei totuși nu au deznădăjduit. Nu au părăsit încrederea.

Dumnezeu nu le pusese condiții, iar proorocul nu le zisese: „Dacă vă veți pocăi, vă veți mântui”. Și el n-a facut aceasta pentru ca și noi, când auzim asemenea hotărâre a lui Dumnezeu, să nu ne îndoim și să nu părăsim nădejdea. Ci să privim la exemplul Ninivei. Nici o săgeată a Satanei nu este așa de tare și primejdioasă ca deznădăjduirea și când noi deznădăjduim, îi facem chiar mai multă bucurie decât când păcătuim.

Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor

Dumnezeu, însă, totdeauna este gata a ierta și pe cel mai mare păcătos, dacă îi dă prilej de a fi cruțat. Adică dacă vine la pocăință.

Vreau să vă arăt cum însuși Domnul ne asigură și ne făgăduiește aceasta, printr-o pildă. Au fost doi frați care erau moștenitori ai tatălui lor. Unul dintre dânșii a rămas în casă, iar celălalt, care a cheltuit toată moștenirea sa, s-a dus în străinătate, pentru că nu putea suferi ocara sărăciei.

Eu va amintesc această pildă, ca să vedeți că păcatele noastre se iartă numai dacă deschidem ochii asupra stării noastre. Eu însă zic aceasta, nu spre a face pe cineva ușuratic la minte, ci mai vârtos pentru a feri pe oricine de deznădăjduire. Căci deznădăjduirea este încă și mai rea decât ușurătatea minții.

Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor

Fiul cel pierdut este icoana păcătosului. Dar ce a grăit acest fiu, când se află în cea mai mare ticăloșie? „Întoarce-mă-voi la tatăl meu”, a zis el (Lc. 15, 18). Tatăl nu-l oprise de a se duce în străinatate, pentru ca el să învețe, din încercare, cât de norocit era fiul care rămăsese acasă.

Adică adeseori Dumnezeu orânduiește așa, ca nouă, când nu ne folosesc cuvintele, să ne învățăm și să ne facem mai cu minte printr-o încercare amară. Aceasta a spus-o însuși Dumnezeu iudeilor, prin profetul Ieremia.

Când profeții de mii de ori sfătuiseră și îndemnaseră pe acest popor, iar el nu urma și nu asculta, Dumnezeu le-a trimis certări și profetul le-a zis:

Cerceta-te-va viclenia ta și răutatea ta te va pedepsi” (Ier. 2, 19).

Adică fiindca ei erau atât de nebuni, încât nu ascultau sfătuirile și mustrările lui Dumnezeu și petreceau în păcatele lor. De aceea El i-a predat nenorocirii, pentru ca să se certe și iarăși să se învrednicească de Dânsul.

Deci, în același chip, fiul cel trecut printr-o amară încercare, a învățat să cunoască cât de rău este a pierde casa părintească. Drept pentru care el acum s-a întors îndărăt. Iar tatal n-a pomenit rătăcirea lui, ci l-a primit cu brațele deschise.

Pentru ce a făcut el aceasta? Pentru că el era tată al lui, iar nu judecător. De aceea, el a poruncit să se facă sărbătoare de bucurie și ospăț și toată casa să serbeze și să se veselească.

Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor

Ce gândești tu? Păcatul oare se răsplătește așa? Nu, nu păcatul, ci reîntoarcerea; nu călcarea de lege, ci îndreptarea. Iar când fratele cel mare s-a supărat pe toate acestea, tatăl ș-a liniștit cu cuvintele:

Tu în toată vremea ești cu mine, acesta însa era pierdut și s-a aflat, era mort și a inviat” (Lc. 15, 31-32).

Cu acestea el vrea să zică: când este vorba de a mântui pe un pierdut, nu este locul de a-i face judecată și a porni aspră cercetare asupra lui. Ci trebuie cineva să fie milostiv și să ierte. Aceasta este ca la doctor. Când cineva s-a îmbolnăvit din pricina unei vieți fără rânduială, doctorul nu-i face mustrări în loc de a-i da doctorii. Nici nu-l pedepsește în loc de a-l tămădui.

Câtă vreme a fost depărtăt de la noi, gândește părintele, el a fost lăsat foamei, rușinii și celor mai înfricoșate ticăloșii de tot felul. De aceea zice el: „A fost pierdut și s-a aflat, mort și a inviat”. El prin aceasta voiește să zică celuilalt fiu: „Uită-te nu la cele de față, ci cumpănește mărimea ticăloșiei lui celei de dinainte. Tu ai acum înaintea ta un frate, nu un străin”!

El s-a întors la tatăl și acesta nu-și mai poate aminti cele de dinainte. Ci își mai amintește numai de acelea ce îl mișcă la compătimire, la îndurare, la pogorământ și cruțare. De aceea el și vorbeste numai ele cele ce pătimise fiul său, nu însă și de cele ce făcuse el. Nu pomenește că acela cheltuise în destrăbălări toată averea sa. Ci numai ticăloșia cea înmiită cu care avusese a se lupta.

Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor

Cu aceeași râvnă, ba chiar cu mai mare, păstorul cel bun a căutat oaia cea pierdută, în pilda cea dinainte. Fiul cel rătăcit s-a întors singur; însă păstorul a alergat după oaia cea rătăcită. Iar când a aflat-o, a luat-o pe umerii săi și s-a bucurat pentru dânsa mai mult decât pentru celelalte, care nici când nu se pierduseră (Lc. 15, 5).

Dar socotește cum a adus el îndărăt oaia cea pierdută. El n-a certat-o, nici n-a pedepsit-o. Ci a luat-o pe umerii săi și a adus-o el însuși la turmă îndărăt.

Deci, știind noi că Dumnezeu pe păcătoșii ce se întorc la El nu numai că nu-i respinge, ci îi primește tot așa de prietenos ca și pe cei drepți și nu numai că nu-i pedepsește, ci El însuși umblă după dânșii și-i caută și aflându-i se bucură de ei mai mult decât de cei drepți. Știind noi acestea, de suntem păcătoși, să nu deznădăjduim, iar, pe de altă parte, nici de faptele cele bune ale noastre să nu ne închipuim nimic.

Să tremurăm pentru noi, ca nu cumva prin bizuință să cădem în ppcat; iar dacă am căzut, să aducem pocăință.

Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor

Precum am zis de la început, două lucruri ne aruncă în pierzare, adică bizuirea noastră cea falsă, când ne semețim și deznădăjduirea, când am căzut. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, spre a-i face atenți pe cei ce cred a sta neclintiți, zice:

Celui ce i se pare că stă neclintit, să ia aminte să nu cadă”(I Cor. 10, 12).

Iar pentru a scula iarăși pe cei căzuți și spre a deștepta în ei o râvnă nouă mai mare, scrie el către Corinteni:

Voi plânge pe mulți [dintre voi], care au păcătuit și nu s-au pocăit” (II Cor. 12, 21).

El socotește prin aceasta că aceia care nu s-au pocăit sunt mult mai de jelit decât cei ce au păcătuit.

Iar profetul Ieremia a zis: ,,Oare cel ce cade nu se scoală; sau cel ce se abate nu se întoarce?” (Ier. 8, 4). La fel ne sfătuiește David, când zice: „O de I-ați auzi glasul care zice: Să nu va învârtoșați inimile voastre…” (Ps. 104, 8).

Asadar, să nu deznădăjduiții, ci să avem nădejde tare la Dumnezeu. Să gândim la noianul cel nemăsurat al harului Său și al iubirii de oameni. Să ne scăpăm de conștiința cea rea și cu toată râvna și osârdia, să ne sârguim la fapta cea bună, făcând pocăință sinceră și serioasă. Pentru ca noi încă de aici să lepădăm toate păcatele cele săvârșite, ca să ne putem înfățișa la scaunul judecății lui Hristos și să dobândim împărăția cea cerească. Căreia fie ca noi toți să-i fim părtași prin harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia Împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt se cuvine cinstea și marirea, acum și în vecii vecilor! Amin.

(sursa doxologia.ro)

Adaugă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0770 948 482

Suntem pe facebook