Rolul părinților în educația copiilor

Emoțiile și evoluția copiilor sunt doi factori legați care influențează dezvoltarea psiho-socială a acestora.

Deseori părinţii speră pentru copiii lor să realizeze în viaţă mai mult decât au reuşit ei. Și este normal.

Însă, tot de atâtea ori, aceștia uită că un copil poate fi ajutat să se dezvolte personal şi profesional. Nu doar printr-o siguranţă financiară sau un business lăsat moştenire.

Îl putem ajuta să se dezvolte frumos în special prin direcţii pe care i le putem trasa. Sfaturile bune, date la momentul potrivit, pot cântări mai mult decât tot sprijinul financiar din lume.

Ce se întâmplă atunci când sfaturile părinților nu sunt ascultate? Sau când părinții simt că au pierdut controlul? De cele mai multe ori aceștia ajung să se simtă neputincioși: „Nu mai știu ce să fac să mă asculte. I-am luat tot ce și-a dorit, dar degeaba…” 

Reacții de felul acestea sunt întâlnite de cele mai multe ori acolo unde nu este o rânduială creștină. Acolo unde părinții nu reușesc să fie modele pentru copiii lor. Sigur că nu este niciodată prea târziu pentru un părinte să-L caute pe Dumnezeu și să-I ceară ajutor pentru călăuzirea copilului, căci:

„Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu„(Luca, 18:27). De fapt, fără ajutorul lui Dumnezeu părinții nu vor reuși niciodată să- i ajute să-și găsească calea cea dreaptă în viață.  

Fii model  pentru copilul tău

Emoțiile și evoluția copiilor

Copiii preiau inconştient reacţiile pe care le văd la părinţi în diverse momente. Temperamentul şi comportamentul părinţilor este preluat nu doar genetic, cât mai ales prin imitaţie. De aceea, este important ca părintele să fie model de credință și inteligenţă emoţională pentru copil.

Atâta timp cât adultul reacţionează bine în situaţii dificile, copilul se va simţi în siguranţă. Atâta timp cât copilul își va vedea părintele cerând ajutor de la Dumnezeu, mergând la Biserică. Participând la Sfânta Taină a Spovedaniei și a Împărtășaniei. În momentul în care va fi pus în faţa unei situaţii similare, va şti cum să procedeze. Pentru că a avut cândva un exemplu demn de încredere. 

Alte modele pentru copii

„Alte modele pentru copii” pot fi întâlnite peste tot în mass-media. Cum putem să-i canalizăm pe copii să aleagă „modelele” cu adevărat demne de urmat? Greu de spus. Este un subiect pe care îl vom aborda într-un alt articol. Până atunci, vom aminti aici rolul dascălilor, pentru că ei au acces la  cunoaşterea stării emoţionale a elevilor.

Această cunoaștere devine un element esenţial ce poate garanta succesul înţelegerii, conştientizării şi asumării unei informaţii. De multe ori, ceea ce nu reușește un părinte acasă, reușește un dascăl la școală.

În funcţie de vârsta copiilor şi de capacitatea lor de înţelegere, factorii externi pot schimba radical starea emoţională. Reducându-le, sau, după caz, stimulându-le puterea de concentrare şi înţelegere a unei lecţii sau a unui sfat. Nepropunându-ne să facem o analiză psihologică complexă a acestui subiect,  dorim să subliniem câteva din cele mai importante aspecte ale acestuia.

Practic, emoțiile au fost studiate de către etnologi, antropologi, psihologi, psihiatri, sociologi, filosofi. Ele căpătând un loc central în teoriile privind dezvoltarea individului.

Emoţiile sunt  trăiri ale unei persoane faţă de un eveniment important pentru aceasta. În opinia lui Munteanu emoțiile pot fi reglate, controlate. Deținând în același timp rol de control asupra funcționării psihice de ansamblu.[1] Acestea motivează și susțin conduita umană.

,,Emoția este o  reacție  subiectivă la un eveniment relevant, caracterizată prin modificări fiziologice, experiențiale și comportamentale.”[2]

Viorel Mih definește emoțiile ca fiind:

,,trăiri subiective, care rezultă din acordul sau discrepanța dintre expectanțele unei persoane și realitate. Ele constituie componenta fenomenologică a personalității, care este asociată cu manifestări comportamentale, cogniții, reacții fiziologice”.[3]

Procesele cognitive cum ar fi percepția, gândirea și memoria sunt implicate în mod direct în declanșarea și întreținerea emoțiilor. Procesele de evaluare și atribuire ale gândirii ne influențează în mod direct stările emoționale pe care le trăim.

Emoția conform DEX:  „este definită ca o reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate.”[4]

Emoția conform Wikipedia poate fi clasificată ca un sistem de apărare. Întrucât psihologic emoția afectează atenția, capacitatea și viteza de reacție a individului, dar și comportamentul general. Fiziologic vorbind, emoțiile controlează răspunsurile la anumite situații. Incluzând expresia facială, tonul vocal, dar și sistemul endocrin, pentru a pregăti organismul pentru anumite urmări.[5]

Cu alte cuvinte emoțiile reprezintă procesele afective complexe care au o durată scurtă. Dar pentru care se acordă un nivel ridicat de conștientizare a obiectului sau a activității. Caracterul lor este situațional, adică depind de acțiunea nemijlocită a situației emoționale și sunt intense.[6]

Cosnier în urma unor studii efectuate ajunge la concluzia că există o emoție care se distinge de celelalte printr-o intensitate puternică. Aceasta este furia, această emoție este mai puternică decât frica, bucuria, tristețea etc. și datortită frecvenței mai mari și a controlului mai intens la care de obicei este supusă.

Durata acestei emoții este diferită de la caz la caz, poate ține de la câteva secunde până la câteva ore, uneori chiar mai mult în funcție de situație. Aceasta este legată de persoana sau situația care a declanșat-o, iar reducerea ei depinde de expunerea subiectului la obiectul cauzal.[7]

O altă emoție pe care autorul a avut-o în vedere este frica. Aceasta durează de la câteva secunde până la maxim o oră. Este cu siguranță emoția care se leagă de stimuli preciși și neașteptați care declansează reacții de adaptare precum fuga, aversiunea, supunerea, liniștirea, aceste reacții de adaptare duc la risipirea emoției.[8]

Bucuria durează de la o oră până la o zi și este legată de importanța contextului social. Tristețea, ultima emoție amintită și mai sus, se poate prelungi de la una la mai multe zile fiind urmată de multe ori și de o perioadă de doliu și adaptare la o nouă situație relațională în funcție de context.[9]

Emoțiile și evoluția copiilor

Raportat la durata și intensitatea emoțiilor pe care elevii noștri le trăiesc, acestea diferă de la caz la caz. Se pot manifesta de la câteva secunde până la câteva zeci de minute. Iar intensitatea lor dacă este pozitivă sau negativă poate să afecteze starea elevului.

Reacțiile fiind diferite de la caz la caz (tremuratul vocii, blocarea, uitarea ideilor și chiar plâns, tremuratul mâinilor/ picioarelor, apăsări în piept, senzația de nod în gât etc.)

Unul din cele mai importante aspecte ale componentei emoționale a personalității, cu implicații în domeniul educațional, îl reprezintă afectivitatea negativă.

Conform teoriei sistemelor de interacțiune ale personalității, afectivitatea negativă reduce capacitatea individului de accesare a unor informații din rețeaua semantică a memoriei de lungă durată. Crescând în același timp și sensibilitatea pentru perceperea obiectelor desprinse de context.

Emoțiile și evoluția copiilor

Astfel, prin alocarea preferențială a resurselor cognitive în direcția procesării elementelor izolate ale unor structuri judecățile intuitive ale individului privind coerența de ansamblu a structurii vor fi afectate.[10]

Un copil care manifestă una din formele afectivității negative va întâmpina dificultăți în a stabili relații între datele unei probleme și în a construi o imagine de ansamblu a modelului rezolutiv al acesteia, fiind prea concentrat în a procesa elementele în mod izolat.

Un rol foarte important în prevenirea afectivității negative, îl are educația afectivă. Acest concept educațional este strâns legat de conceptul de inteligență emoțională.

Dezvoltarea abilităților emoționale

Dezvoltarea emoţională începe din preşcolaritate şi continuă în adolescenţă. Reflectându-se în achiziţia unor abilităţi sau competenţe specifice de prelucrare (codare), exprimare (verbalizare sau exprimare non-verbală) şi management sau control emoţional (reglare sau auto-reglare emoţională).

Competenţe numite cu un concept umbrelă de competenţe emoţionale[11] reduc aceste abilităţi la trei dimensiuni importante: recunoaştere emoţională, expresivitate emoţională şi reglare emoţională.  În absenţa acestor abilităţi, relaţionate cu competenţele sociale, nu putem vorbi de dezvoltarea inteligenţei emoţionale la vârsta adultă. 

Recunoaşterea sau înţelegerea emoţiilor și exprimarea lor

Constă în abilitatea de a identifica atât trăirile emoţionale, cauzele şi consecinţele emoţiilor, cât și manifestările lor cele mai subtile, regulile sociale privind emoţiile şi etichetele emoţionale utilizate în limbajul la care copilul este expus.

Înţelegerea emoţiilor

Înţelegerea emoţiilor presupune evaluarea iniţială a mesajului emoţional transmis de celălalt, interpretarea acurată a acestuia şi înţelegerea sa prin intermediul constrângerilor impuse de regulile contextului social.

Se consideră că la înţelegerea emoţiilor contribuie atât experienţierea cât şi exprimarea emoţiilor, dar, totodată şi înţelegerea emoţiilor contribuie la aceste două aspecte ale competenţei emoţionale. Astfel, dezvoltarea emoţională include şi a învăţa cum să recunoşti şi să interpretezi expresiile emoţionale ale celorlalţi. Această abilitate este un aspect centrat pe dezvoltarea cogniţiei sociale.[12]

Înţelegerea emoţiilor se bazează pe teorii implicite şi social împărtăşite ale stărilor mentale – credinţe, dorinţe, intenţii şi scopuri – şi legătura lor cu comportamentele.

Comportamentele emoţionale specifice înţelegerii emoţionale sunt:

Emoțiile și evoluția copiilor

a. Identificarea cauzei emoţiilor

Înţelegerea cauzalităţii emoţiilor este un proces destul de dificil datorită tendinţei oamenilor de a considera cauza emoţiei ca fiind un eveniment. De fapt, emoţia nu este determinată de eveniment în sine, ci de modul în care copilul interpretează la nivel mental evenimentul respectiv.

Dacă emoţia ar fi determinată de evenimentul sau situaţia în sine, atunci într-un anumit context toţi oamenii ar trebui să simtă la fel (de exemplu toţi copiii care sunt la şcoală şi învaţă aceeaşi lecţie ar trebui să simtă la fel, să aibă aceleaşi emoţii).

Analizând exemplul următor se poate vedea şi mai clar faptul că emoţiile sunt determinate de modul în care interpretăm o situaţie:

„Doi copii trec pe lângă un câine; unul se gândeşte: Uite ce câine frumos, seamănă cu al meu! şi se va simţi încântat, iar celălalt îşi va spune: Uite un câine dezlegat care sigur va veni la mine să mă muşte! şi va simţi frica.”

Concluzie: gândurile sunt cele care ne provoacă diferite stări emoţionale, nu evenimentele în sine (prezenţa câinelui pe stradă).

Emoțiile și evoluția copiilor

Înţelegerea factorilor cauzali în situaţii emoţionale se îmbunătăţeşte încă din timpul preşcolarităţii, dar se dezvoltă şi mai mult în timpul adolescenţei. Tot în această perioadă se schimbă conţinutul factorilor cauzali.

Pe de o parte, dispar cei din perioada preşcolară şi se dezvoltă cei din perioada adolescenţei. Copiii încep să utilizeze informaţiile contextuale în experienţele de zi cu zi pentru a înţelege emoţiile de bază – frică, furie, tristeţe, fericire – şi de ce anume apar ele.

Vorbind de emoţiile de bază şi de influenţa acestora în procesul învăţării, este foarte important de subliniat intensitatea acestor sentimente. Întrucât, atâta vreme cât profesorul nu reuşeşte să le distingă într-un mod corect şi reacţionează nepotrivit la un comportament difícil al elevului.

Rezultatul nu poate fi unul de succes. Este foarte important ca dascălul să recunoască starea emoţională a elevului, inclusiv după expresiile faciale ale acestuia.

Emoțiile și evoluția copiilor

b. Numirea consecinţelor emoţiilor într-o situaţie

Înţelegerea consecinţelor unei emoţii se referă la capacitatea unui copil de a-şi imagina ce se va întâmpla după exprimarea unei emoţii. Identificarea consecinţelor exprimării emoţiilor este extrem de utilă în situaţiile sociale:

–  În ceea ce priveşte diferenţele de gen, se pare că băieţii determină cu mai multă precizie antecedentele cauzale ale emoţiilor.

– În explicarea evenimentelor emoţionale, fetele dau răspunsuri calitativ diferite faţă de băieţi şi e mai probabil să sublinieze aspectele interpersonale ale situaţiei când explică un eveniment emoţional.

Abilitatea de a recunoaşte expresiile emoţionale reprezintă un fundament pentru achiziţia ulterioară a unor informaţii suplimentare despre emoţii.

Exemplu: Copilul vede o persoană într-o anumită situaţie şi apoi se bazează pe expresiile faciale ale persoanei pentru a determina ce emoţie i-a provocat situaţia respectivă.

Recunoaşterea greşită a mesajului emoţional atrage după sine apariţia unor dificultăţi în relaţiile sociale.

Diferenţe de gen în înţelegerea emoţională

Emoțiile și evoluția copiilor

Identitatea de gen ,,se referă la modul în care copiii de sexe diferite sunt modelați pentru a se conforma expectațiilor sociale, la cum ar trebui ei să fie. Identitatea de gen constituie latura concepției de sine care provine din experiențele trăite de noi în societate ca bărbați sau ca femei.”[13]

Prin participarea lor în conversaţii ce implică schimbări de genul tachinări sau încurajări. Copiii învaţă nu doar să înţeleagă semnificaţia cuvintelor ce exprimă emoţii, dar învaţă şi să recunoască situaţiile care sunt ataşate acelor emoţii.

Să anticipeze consecinţele emoţiilor şi exprimării lor și să utilizeze limbajul emoţional pentru a-şi regla propriile emoţii sau pe cele ale celorlalţi. În cadrul acestor conversaţii ce contribuie la dezvoltarea înţelegerii emoţiilor, un rol important îl au conversaţiile cu părinţii. Cercetările indică faptul că vorbirea despre emoţii a părinţilor este în concordanţă cu genul copiilor.

Recunoaşterea propriilor emoţii

Abilitatea copiilor de a-şi identifica şi monitoriza propriile emoţii sporeşte nivelul de autoconştientizare a emoţiilor şi de monitorizare şi control a propriei vieţi.

Conform lui Shapiro abilitatea copilului de a-şi recunoaşte şi exprima propriile emoţii prin cuvinte constituie o parte esenţială a îndeplinirii propriilor nevoi.

Apoi, identificarea şi exprimarea emoţiilor sunt importante în realizarea comunicării şi în controlul emoţional, ceea ce contribuie la dezvoltarea şi desăvârşirea relaţiilor sociale ale copiilor.

Exprimarea emoţională

Reprezintă abilitatea copiilor de a-şi exprima în mod adecvat emoţiile şi este de o importanţă covârşitoare pentru stabilirea interacţiunilor sociale.

Ca urmare, competenţa socială a copilului este exprimată în funcţie de tipul, frecvenţa şi durata emoţiilor exprimate. De exemplu, dacă un copil manifestă în mod constant furie o perioadă îndelungată, atunci partenerii lui potenţiali nu vor iniţia interacţiuni cu el.

Deci, modul de experimentare şi exprimare a emoţiilor afectează comportamentul copilului prin care se vor furniza informaţii potenţialilor parteneri sociali (va influenţa măsura implicării celorlalţi copii sau dimpotrivă a retragerii din interacţiunea ulterioară cu copilul respectiv).

Datorită propriilor experienţe sau receptivităţii sociale crescute, copiii îşi dezvoltă abilitatea de a evalua emoţiile celorlalţi când indicii contextuali sunt mai puţin evidenţi, de a recunoaşte diferite experienţe emoţionale şi de a experimenta mai multe emoţii simultan.

Expresivitatea emoţională

Presupune exprimarea emoțiilor într-o manieră avantajoasă pentru interacţiune şi pentru menţinerea relaţiilor sociale de-a lungul timpului. Din acest punct de vedere, a fi competent presupune: a conştientiza faptul că trebuie transmis un mesaj emoţional, a şti care expresie emoţională este adecvată pentru situaţia socială în cauză, a transmite mesajul într-o manieră convingătoare, a transmite mesajul afectiv ţinând cont de regulile impuse [14].

La un nivel mai simplu, expresivitatea emoţională se referă la profilul copilului privind frecvenţa, intensitatea şi durata atât a emoţiilor de bază cât şi a celor complexe. Dacă profesorul are capacitatea să recunoască în expresia copilului sau în comportamentul acestuia o emoţie negativă, are posibilitatea să adopte o metodă menită să-l scoată din starea aceasta (metoda Jocul de rol).

Reglarea emoţională

Se referă la abilitatea de a iniţia, menţine şi modula apariţia, intensitatea trăirilor subiective şi proceselor fiziologice care acompaniază emoţia. Reglarea comportamentală se referă la abilitatea de a controla comportamentul declanşat de o emoţie.

Caracteristicile temperamentale înnăscute joacă un rol important pentru modul în care un individ reacţionează la o varietate de stimuli sau situaţii. În plus, abilităţile cognitive şi de limbaj joacă un rol major în abilitatea de autoreglare şi ajută copilul să dobândească abilitatea de a aplica intenţionat strategii de reglare emoţională şi comportamentală [15].

Astfel, Denham este de părere că cele trei componente ale competenţei emoţionale și anume reglarea, exprimarea şi înţelegerea emoţională, sunt cruciale pentru succesul copilului începând din perioada preşcolară până mai târziu, pentru rezolvarea sarcinilor sociale.

Dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor este importantă deoarece:

– ajută la formarea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi;

– ajută copiii să se adapteze la grădiniţă şi la şcoală;

– previne apariţia problemelor emoţionale şi de comportament.

Problemele în dezvoltarea emoţională a copiilor pot conduce către dificultăţi de comportament, în copilăria timpurie şi cea mijlocie.

Principalele competenţe emoţionale sunt:

1. Abilităţile emoţionale (exemple de comportament):

– Să identifice propriile emoţii în diverse situaţii.

– Să identifice emoţiile altor persoane în diverse situaţii.

– Să identifice emoţiile asociate unui context specific.

– Să recunoască emoţiile pe baza componentei non-verbale: expresia facială, postura, modificări fiziologice.

– Să transmită verbal şi non-verbal mesajele afective.

–  Să diferenţieze starea emoţională de exprimarea ei externă.

– Să exprime empatie faţă de alte persoane.

– Să exprime emoţii complexe precum ruşine, vinovăţie, mândrie.

– Recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor.

– Să recunoască regulile de exprimare a emoţiilor.

2. Înţelegerea emoţiilor; cauza emoţiilor:

– Să numească consecinţele emoţiilor într-o situaţie.

3. Reglarea emoţională:

– Să folosească strategii de reglare emoţională.

Copiii îşi dezvoltă abilităţile emoţionale prin:

Adulţi (părinţi, profesorii), ei sunt cei care contribuie la dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor prin trei modalităţi:

1. reacţiile avute la emoţiile exprimate de copii;

2. discuţiile despre emoţii;

3. exprimarea propriilor emoţii. 

Emoțiile și evoluția copiilor

Așadar, cu credință și nădejde, împreună vom crește o generație frumoasă, altruistă. Cu dragoste față de Dumnezeu și de aproapele nostru.

Într-o altă ordine de idei, dorim să vă aducem în vedere scopul proiectului „Daruri mănăstirești” este să le amintim oamenilor că suntem și suflet, nu doar trup; că noi, în primul rând, GÂNDIM, apoi SIMȚIM, apoi NE HRĂNIM.

În acest sens, ne străduim să fim văzuți și în mediul online, pe site-ul  nostru http://www.darurimanastiresti.ro , tocmai pentru a le aminti oamenilor că în căutările lor, pe oriunde, vor afla că Dumnezeu se află în toate și nu trebuie să deznădăjduim. „Cu mască sau fără mască” , vom merge cu Dumnezeu înainte.

prof. Simona Lance

Bibliografie

[1] Munteanu, A. (2006) – Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iași.

[2] Sroufe, (1996)

[3] Mih, V., (2009), Psihologie educațională și elemente de psihologia dezvoltării, pehttp://psihoteca.com .

[4] https://dexonline.ro/definitie/emoție .

[5] https://ro.wikipedia.org/wiki/Emoție  .

[6] idem.

[7] Cosnier, J. (2007), Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor, Editura Polirom, Iași, p. 39.

[8] idem, (2007).

[9] ibidem, (2007).

[10] Mih, V., (2009), Psihologie educațională și elemente de psihologia dezvoltării, apudBaumann & Kuhl, (2002) pe http://psihoteca.com.

[11] Crișan, (2011) apud Denham, (2006).

[12] Miclea, M., Blaj, A., Porumb, D., Porumb, M., Porumb, S., (2006). Screeningul competențelor sociale, în Manualul de utilizare al Platformei de evaluare a dezvoltării (PEDa). Editura Cognitrom, Cluj-Napoca.

[13] Hayes, N., Onell, S., (2003), Introducere în psihologie, Editura All, București, p.220.

[14]Crișan, (2011) apud Denham, (2006).

[15] Anderson şi Colombo, (2003), p 201.