fbpx

Tămâie

TAMÂIE

Tămâie

7,00 lei

În stoc

SKU: Tămâie Categorie: Etichetă:

Descriere

Tămâia

„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.” Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: „Unde este să Se nască Hristos?” Iar ei i-au zis: „În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”.

Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua..

Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: „Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui”. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor”. (Mt. 2,1-12)

Exegeții spun că aurul ar semnifica regalitatea, tămâia ar simboliza dumnezeirea, că numai lui Dumnezeu i se jertfește tămâie, iar smirna – răstignirea și moartea, fiindcă smirna se folosea la îmbălsămarea morților.

Tămâia

Din alt punct de vedere, se cunoaște faptul că efectele terapeutice ale tămâiei sunt numeroase, întrucât aceasta poate fi folosită atât pentru uz intern, cât și pentru uz extern.

Studiile de specialitate au confirmat faptul că extractul de tămâie este recunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatoare, dar și pentru efectele sale antitumorale.

Utilizarea extractului de tămâie naturală sau a produselor pe bază de tămâie au multiple beneficii asupra organismului. Prin arderea rășinei (tămâire) se activează anumite părți din creier, fapt ce ajută la ameliorarea stărilor de depresie și anxietate.

Înțelegem așadar, de ce tămâia însoțește orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Tămâie”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook
Instagram