Profesorul DULCAN DESPRE IISUS
Prof. Univ. Dr. DUMITRU CONSTANTIN DULCAN DESPRE IISUS- fragment despre Iertare
Profesorul DULCAN DESPRE IISUS
„Pentru mine Iisus este cel mai mare învățător al tuturor timpurilor. Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate marile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pitagora etc.) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţifică. Pentru că absolut toate cuvintele Lui sunt perfect superpozabile pe științele actuale. Știți ce aduce Iisus în plus față de Buddha? Nu numai Iubirea, ci si Iertarea. Este extraordinar!
Ce înseamnă Iertarea?
– Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie.
Din punct de vedere ștințific, știți ce înseamnă Iertare?
– Înseamnă pur și simplu modificări la nivelul ADN ului, adică al fundamentului nostru genetic.
– Înseamnă ștergerea programului patologic (modelul patologic de boală).
– Prin Iertare, la nivelul ADN ului, modelul negativ este pur și simplu șters și se instalează în corp o bună chimie și un echilibru energetic. E fantastic, e pur și simplu ca resetarea unui computer. Asta nu se poate șterge decât prin Iertare.
Profesorul DULCAN DESPRE IISUS
Mai simplu spus: vrei să îți vindeci o boală gravă? Împacă-te cu toți cei care te urăsc! Este exact mesajul Mântuitorului dat celor care veneau și cereau vindecare.
Iisus ar fi putut zice „eu te-am vindecat”, dar a ales să spună „credinţa ta te-a vindecat”. Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea rugăciunii pe care o poţi face oriunde.
Iată, dupa 2.000 de ani, explicat acest fantastic îndemn al lui Iisus, Iertarea prin genetică.
Realizați că ceea ce spun eu este un adevăr, că Iisus este cel mai mare Învățător al tuturor timpurilor?
Profesorul DULCAN DESPRE IISUS
Eu discut despre Iisus nu din punct de vedere teologic, pentru că nu este nici competența și nici datoria mea, eu discut despre Iisus din punct de vedere al omului de știință, de cunoaștere ștințifică. Faptul că astăzi putem explica toate cuvintele lui Iisus prin termenii științelor moderne, mie mi se pare extraordinar de important.
Dupa 400 de ani de dispute între știință și religie, noua știință vine să confirme religia, existența Divinității”
(text preluat de la Terapeut Con)
Despre Iertare vă invităm să descoperiți mai multe informații pe site-ul nostru: www.darurimanastiresti.ro