Săpunurile naturale – un dar mănăstiresc prețios
Săpunurile naturale – un dar mănăstiresc prețios
Săpunurile naturale sunt un dar mănăstiresc prețios deoarece sunt preparate cu nevoință de către maici și călugări. Acestea se obțin din plante culese manuale, uleiuri esențiale și vegetale preparate în Sfintele Mănăstiri.
Încă din Antichitate, săpunul a avut un rol important. Acesta a fost o declarație de statut social, în funcție de cum era folosit, cum era fabricat și în ce moduri putea fi achiziționat.
Legendele spun ca una dintre cele mai vechi atestări documentare despre apariția săpunului datează din anul 2800 î. Hr. Aceste atestări susțin că săpunul provine din vechiul Babilon. În acel loc a fost găsit îngropat în pământ, un cilindru confecționat din lut, inscripționat cu detalii despre fierberea grăsimii și a cenușii, care conținea o substanță similară săpunului.
Acesta era scris în limba veche egipteană și conţinea reţete, combinaţii de uleiuri şi anumite săruri folosite pentru spălat și pentru tratarea unor boli ale pielii. El este considerat primul document care defineşte pentru prima dată săpunul.
Săpunurile naturale – un dar mănăstiresc prețios
La început, săpunul nu avea nici compoziţia şi nici utilizarea de azi. Sumerienii (popor din antica Mesopotamie) făceau o pastă pe bază de grăsime animală şi carbonat de potasiu. Aceasta era folosită nu pentru spălare, ci pentru a trata bolile de piele. Şi egiptenii îşi dădeau pe corp cu o „unsoare“ formată din carbonat de sodiu natural – extras din lacurile sărate după evaporare – cenuşă şi argilă. Pasta cu pricina era folosită şi pentru degresarea lânii oilor.
Denumirea de „săpun” are o istorie interesantă, deoarece provine de la Muntele Sapo din vechea Romă. Aici grăsimea provenită de la sacrificarea animalelor se amesteca cu cenuşă şi curgea spre râu. Atunci când ploua, acest amestec curăţa rufele mult mai bine decât numai cu apă. Ei au luat exemplu de la germani şi celţi, întrucât toate popoarele dinaintea lor foloseau săpunul ca tratament, și nu înspre curățare neapărat.
Binecunoscutele băi publice romane confirmă faptul că poporul avea cunoștințe despre fabricarea săpunului. Acestea regăsindu-se în toate orașele ce făceau parte din Imperiul Roman.
Totuși, este de reținut faptul că chimiştii arabi au fost primii care au produs săpunuri din uleiuri vegetale (ex. uleiul de măsline), uleiuri aromatice (ex. uleiul de cimbru) şi liane.
Săpunurile naturale – un dar mănăstiresc prețios
În ceea ce privește istoria săpunului în România, Dr. ing. I. Semp în 1936 a redactat tratatul numit Istoria Săpunului din țara noastră. Aici scrie că ”Săpunul are o mare însemnatate socială deoarece mărirea consumului său aduce cu sine o crescândă stare de sănătate a masei” .
Săpunurile mănăstirești sunt un adevărat dar al naturii și al priceperii de sute de ani a călugărilor și măicuțelor din mănăstirile românești.
Cu bucurie și dăruire, noi vă oferim o gamă importantă de săpunuri solide și săpunuri lichide mănăstirești fabricate în România.
Mănăstirea Nera Plant ne oferă astfel Săpunuri naturale solide și lichide
Săpunurile naturale solide – un dar mănăstiresc prețios
1. Săpun solid Nera Plant cu Mentă – astringent, antiinflamator;
2. Săpun solid Nera Plant cu pelin și tărâțe – exfoliant și antiseptic;
3. Săpun solid Nera Plant cu propolis, scorțișoară și cacao – antioxidant și antiseptic;
4. Săpun solid Nera Plant cu salvie – reduce transpirația și reglează secreția de sebum;
5. Săpun solid Nera Plant cu lavandă – hidratant, relaxant.
Din gama de săpunuri lichide naturale de la Mănăstirea Nera Plant vă recomandăm:
- Săpunul cu extract de sunătoare și isop – săpun antimicotic, cu efect antirid
- Săpun lichid cu extract de gălbenele și cătină – săpun vitaminizant, regenerant
- Săpun lichid cu extract de coada-șoricelului și lemnul-Domnului – săpun antiinflamator și antimicotic
- Săpun lichid cu extract de busuioc – efect antiseboreic
Toate săpunurile lichide sunt disponibile în variantă de 500 ml și 1 litru, de la Nera Plant. Întreaga gamă de săpunuri lichide naturale mănăstirești se poate descoperi pe site:
https://darurimanastiresti.ro/produse/cosmetice/sapun-lichid/
Mănăstirea Paltin Petru-Vodă ne oferă astfel Săpunuri naturale solide
- 1. Săpun solid pentru păr ajută la regenerarea și fortificarea părului, reglând excesul de sebum și prevenind formarea mătreții
- 2. Săpun solid cu scorțișoară este antimicrobian, conține ingrediente naturale, protejează pielea, are un puternic efect de curățare
- 3. Săpun solid cu lavandă este emolient, nutritiv, echilibrează sistemul natural de hidratare, antioxidant, hidratant, regenerant
- 4. Săpun solid cu salvie și gălbenele se poate folosi ca adjuvant în diferite afecțiuni ale pielii: psoriazis, dermatite, eczeme, acnee, iritații, micozelor, herpesului, a tăieturilor minore, a înţepăturilor de insecte, infecții cutanate, cicatrici
Vă dorim sănătate și spor în toate cele bune!