Sfinții Cuvioși Daniil și Misail
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu
Astâzi, 5 octombrie, în calendarul Bisericii Ortodoxe Române se face pomenirea Sfinților Cuvioși Daniil și Misail, avva și ucenicul, a căror moaște se odihnesc la Mănăstirea Turnu.
Amândoi, încă din tinereţile lor, erau iubitori de nevoinţe pentru Dumnezeu şi doritori de viaţă sfântă,
având o fierbinte dragoste către Mântuitorul Iisus Hristos şi către Preacurata Sa Maică. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Domnului: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”, au lăsat casă. Părinţi, fraţi, rude şi prieteni. Și au intrat în Mănăstirea Cozia ca fraţi, vieţuind în ascultare şi smerenie. Urmând pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a făcut ascultător Tatălui pentru noi, până la moartea pe cruce. Ei au deprins taina nevoinţelor, dobândind darul rugăciunii şi al iubirii de Dumnezeu. Deci, parcurgând după rânduială, toate încercările duhovniceşti, s-au supus poruncilor stareţului lor şi ale fraţilor. Fiind exemple vii de nevoinţă întru toate.
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail
Nu mult după ce au intrat în mănăstire, pentru multele lor osteneli şi pentru râvna lor după Dumnezeu, s-au făcut vrednici de mult dorita schimă a călugăriei. Primind tunderea de la egumenul lor. Cuviosul Daniil, fiind cunoscător al Sfintelor Scripturi şi al învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, dar având şi viaţă vrednică şi iscusinţă în viaţa călugărească, a fost învrednicit de harul preoţiei. Deci, ajuns ca făclia în sfeşnic, prin viaţă smerită şi curată. S-a făcut repede cunoscut de părinţii din mănăstire, care şi l-au ales duhovnic şi povăţuitor pe calea mântuirii.
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail
Printre cei care se mărturiseau la cuviosul Daniil a fost şi vrednicul de pomenire fericitul Misail. Care i-a devenit şi ucenic duhovnicesc. Primind ascultarea de duhovnic, Sfântul Daniil a început şi mai cu osârdie a se nevoi. Mergând din putere în putere şi sporind întru faptele cele bune, chip şi pildă făcându-se tuturor. După o vreme, dorind împlinire duhovnicească şi arzând de dragostea cea dumnezeiască, au hotărât să părăsească viaţa de obşte şi să meargă în pustnicie. Primind binecuvântare de la stareţul lor, au mers dincolo de Turnul lui Traian. În ţinuturile Muntelui Cozia, unde şi-au săpat chilii în stânca muntelui lângă izvoarele de apă ale pădurii liniştite. Multe au fost ispitele Cuvioşilor. Însă nici una n-a biruit setea lor de rugăciune, de linişte şi de osteneli.
Sub acoperământul Maicii Domnului,
în jurul Cuvioşilor s-a adunat o mică obşte de fraţi nevoitori întru rugăciunea neîncetată, în privegheri, post şi în citirea cărţilor folositoare de suflet. De aceea, fericiţii Daniil şi Misail au ridicat o biserică de lemn pentru trebuinţele lor. În cinstea Intrării în biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cuviosul Daniil era duhovnic al tuturor pustnicilor din împrejurimi, la el spovedindu-se, după tradiţie, şi Sfinţii sihaştri Neofit şi Meletie. Aceştia coborau din când în când, mai cu seamă în duminici şi sărbători, pentru a se spovedi. Și pentru a se împărtăşi la Sfânta Liturghie săvârşită în acest schit, care, aflându-se în apropierea vechiului turn roman, s-a numit Schitul Turnu.
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail
Spre sfârşitul vieţii, Cuviosul Daniil a dat părinţilor care se nevoiau acolo rânduieli de viaţă pustnicească. Apoi, cunoscându-şi mai dinainte sfârşitul, le-a pus povăţuitor în locul lui pe ucenicul său, Cuviosul Misail. Amândoi fericiţii, Daniil şi Misail, după trecerea la cele veşnice, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost îngropaţi lângă altarul bisericuţei lor. Când, în anul 1676, Mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti a construit la schit o nouă biserică, de piatră, a aşezat sfintele moaşte ale Cuvioşilor Daniil şi Misail la temelia altarului bisericii celei noi.
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail
Astfel, Cuvioşii Daniil şi Misail, avva şi ucenicul, s-au arătat vase alese ale Duhului Sfânt. Înscriindu-se în rândul Sfinţilor Cuvioşi sihaştri români, ca purtători de daruri duhovniceşti şi luminători prin vieţuirea sfântă.
În şedinţă de lucru din 25 februarie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, având ca zi de prăznuire data de 5 octombrie.
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu
„Dascăli ai rugăciunii neîncetate și ai luptelor duhovnicești v-ați arătat, Cuvioşilor Daniil şi Misail, că de iubirea Mântuitorului Hristos nedespărţiţi fiind, cu apostolească râvnă Preasfintei Treimi aţi slujit cu osârdie, în peşteri nevoindu-vă. Pentru aceasta cerem cu smerenie: Rugaţi-vă, să se mântuiască sufletele noastre!” (Troparul Sfinților Cuvioși Daniil și Misail)
(sursa: doxologia.ro)