120389373_360069832026559_3731045329370637951_o.jpg

Cunoașteți noțiunea de HAR?

Harul lui Dumnezeu

Cunoașteți noțiunea de HAR? Tu ai har? La finalul fiecărei Liturghii, când preotul binecuvintează rostește:

” Binecuvântarea Domnului peste voi toți cu al Său Har si cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.”

Orice creștin știe cât este de important să ne începem săptămâna cu această binecuvântare.

Cunoașteți noțiunea de HAR?

Din punct de vedere dogmatic Harul divin nu este altceva decât energia, lucrarea sau puterea prin care Dumnezeu împărtăşeşte oamenilor ajutorul, viaţa şi sfinţirea Sa, adică energiile sale necreate. Harul divin izvorăşte din fiinţa celor trei persoane divine, aparţine întregii Sfintei Treimi.

El este comunicat oamenilor şi de Fiul şi de Sfântul Duh. În virtutea aproprierii însă, se atribuie în mod deosebit Duhului Sfânt acţiunea de împărtăşire a harului. De aceea, spunem că după Cincizecime, sfinţirea sau lucrarea harului divin în lume o face Duhul Sfânt.

Cunoașteți noțiunea de HAR?

În accepțiune laică, conform celei mai răspândite definiții, harul este “un dar nemeritat”. Mai mult decât atât, în limbajul comun, este întâlnită frecvent sintagma “ are un har” deosebit. Chiar și în limbajul comun, în credința colectivă acest termen are o valoare deosebită, conștientizându-se faptul că Har înseamnă mai mult decât un dar, înseamnă “Calitate, însușire, dispoziție naturală care face pe cineva sau ceva vrednic de admirație; p. ext. talent, vocație. “

  • HAR, (2) haruri, s. n. 1. (În religia creștină) Grație divină acordată omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru; slavă Domnului! Puterea sacramentală a preoților de a oficia actele de cult.

Cunoașteți noțiunea de HAR?

  • 2. HAR, (2) haruri, s. n. 1. (În religia creștină) Grație divină acordată omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru; slavă Domnului! Puterea sacramentală a preoților de a oficia actele de cult. 2. Calitate, însușire, dispoziție naturală care face pe cineva sau ceva vrednic de admirație; p. ext. talent, vocație. 3. (Înv.) Răsplată acordată cuiva ca un semn de bunăvoință, ca o favoare deosebită. – Din sl. chari.. 3. (Înv.) Răsplată acordată cuiva ca un semn de bunăvoință, ca o favoare deosebită. – Din sl. chari. (dexonline.ro)
Cunoașteți noțiunea de HAR? Tu ai un har?

Ți-a dat Dumnezeu un har? Adică ai un talent, o vocație pe care ți le-ai valorificat? Ai conștientizat că de la Dumnezeu vine acest har? Dacă da, minunat! Dacă nu, cu credință și nădejde valorifică-l cât mai bine ca să nu Îl mânii pe Dumnezeu. De multe ori se întâmplă ca atunci când avem un har să ni-l însușim ca fiind al nostru , de la noi, nu de la Dumnezeu. Dacă mai și reușim să-l punem în valoare, apare și ispita mândriei , dar dacă conștientizăm că vine de la Dumnezeu și îl valorificăm cu credință și cu frica să nu-L mâniem pe Cel ce ni l-a dat, atunci ispita mândriei dispare, căci am înțeles că nu e de la noi ci de la Cel de Sus.

Cunoașteți noțiunea de HAR?

Harul e mai mult decât darul, e permanent, este atât cât ești tu. Darul e de moment, ca orice dar. Orice ocazie, prilej sau lucru care ne face fericiți la un moment- dat în viață este un dar. Ne bucurăm de el pe moment, apoi, după vrednicie și mila lui Dumnezeu primim altul și altul. De aceea Harul e Har și darul e dar. Să nu ignorăm harul, ca să nu îl pierdem.

Urmăriți-ne pe www.darurimanastiresti.ro

 

Înapoi la blog

Scrieți un comentariu

Rețineți: comentariile trebuie să fie aprobate înainte de publicare.