Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

Măslinul: istorie și descriere științifică

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie este apreciat și valorificat încă din vechime și în sfintele mănăstiri creștine atât în alimentație cât și în obținerea remediilor mănăstirești.

„S-au dus odată copacii să-şi ungă împărat peste ei. Şi au zis către măslin: Domneşte peste noi! Iar măslinul a zis: Lăsa-voi eu oare grăsimea mea, cu care se cinsteşte Dumnezeu şi oamenii se mândresc şi mă voi duce să umblu prin copaci?” (Jd. 9, 8-9)

Șaizeci de minute are o oră, șaizeci de secunde are un minut, de cel puțin 60 de ori este menționat Măslinul în Sfânta Scriptură. De aici i se și poate acorda denumirea de Plantă Biblică de Leac. Sau mai precis se mai poate numi Plantă Dăruită din Darurile lui Dumnezeu spre folosul oamenilor.

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

Măslinul este cunoscut atât pentru fructele sale care pot fii consumate ca aliment. Dar și pentru beneficiile asupra sănătății pe care acest arbore le oferă prin frunzele, fructele, sâmburii și uleiul care se obține din fructe. Țara Făgăduinței a fost numită de Moise o „țară cu măslini”:

Într-o ţară unde sunt măslini, untdelemn şi miere, în care fără lipsă vei mânca pâinea ta şi nu vei duce lipsă de nimic; în care pietrele au fier şi din munţii căreia vei scoate aramă.” (Dt. 8, 9)

Tot din vechime se poate afla că măslinul este și un simbol al păcii și a încetării potopului din vremea lui Noe:

„Şi porumbelul s-a întors la el, spre seară, şi iată avea în ciocul său o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că s-a scurs apa de pe faţa pământului.” (Fc. 8, 11)

Iar în Grecia și Roma Antică din ramuri de măslin se făceau coronițe care se puneau pe capul celor care se întorceau de pe fronturile de război.

Sfânta Scripură spune că Mântuitorul Iisus Hristos a fost întâmpinat la Intrarea Sa în Ierusalim, înainte de Sfintele Sale Patimi, cu „ramuri din copaci” pe care „le aşterneau pe cale” (Mt. 21, 8). Din învățăturile Bisericii aflăm că aceste ramuri de copaci erau tăiate de la finic și de la măslin.

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

În mai multe locuri din Noul Testament (Mt. 21, 1; 24, 3; 26, 30; Mc. 11,1; 13, 3; 14, 26; Lc. 19, 29 și 37; 21, 37; 22, 39; In. 8,1), aflăm că locul pe care Mântuitorul îl prefera în special pentru rugăciune a fost Muntele Măslinilor. Cunoscut și sub numele de Grădina Ghetsimani sau Grădina cu Măslini. Din nefericire și prinderea Mântuitorului a avut loc tot în această grădină.

Ulterior s-a demonstrat și de câteva cercetări științifice faptul că majoritatea persoanelor care sufereau de tulburări de anxietate, stres, probleme pe fondul sistemului nervos, s-au recuperat după ce au petrecut câteva ore în rugăciune în Grădina Ghetsimani.

Aceste cercetări au fost confirmate și de credincioși pelerini în Țara Sfântă, care au mărturisit că după ce au vizitat Grădina Ghetsimani s-au simțit mult mai relaxați și mai întăriți sufletește.

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie: descriere științifică

Măslinul este un arbore din familia Oleacee, familie care cuprinde aproape 20 de specii de măslini. Cel mai cunoscut măslin este cel cu denumirea științifică Olea europaea sau măslinul european.

Sunt arbori de talie medie-mică, aceștia sunt orginari din Siria, de unde s-a răspândit în bazinul Mării Mediteranee. De acolo și în zona Americii Centrale, dar și în sud-estul Asiei, în estul Australiei și sudul Africii.

Acesta crește în general crește și se dezvoltă foarte prielnic în culturi, măslinii sălbatici au o creștere mai lentă și crengile au ghimpi.

Măslinul preferă climatul mediteraneean, precum și climatul cu ierni blânde și veri toride. De asemenea, măslinul preferă solurile calcaroase, ușor nisipoase.

Trunchiul acestor arbori este de culoare gălbuie cu dungi negre, are o grosime de 4-6 metri la înălțime și între 6-8 metri la bază. Trebuie menționat faptul că Măslinul este unul din cei mai longevivi arbori. S-a constatat în Ierusalim un măslin care datează de aproape 2000 de ani. 

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

O altă particularitate ce aparține doar măslinului este aceea că frunzele acestuia se schimbă o dată la doi ani, spre deosebire de ceilalți arbori la care se schimbă anual.

Frunzele măslinilor sunt lanceolate, de culoare gri-verzui, cu o structură groasă, ușor tare. Fructele sunt numite măsline, sunt de mărimi diferite, de formă ovală, au o culoare verde și gust amar. Măslinele se pot consuma atât crude, cât și după ce au trecut prin procesul natural de fermentare sau de samarură.

Proprietățile Măslinului

Măslinul se cultivă în special în bazinul Mării Mediterane, atât pentru fructele sale cât și pentru frunzele și lemnul său. Măslinul este bogat în antioxidanți (luteină), clorofilă, acizi grași nesaturați omega 3 și omega 6, fibre, vitaminele A, B1, B2, C, D, K și E.

Conține și săruri minerale de potasiu, calciu, fier, fosfor, cupru, mangan, magneziu, zinc, seleniu, sodiu.

Frunzele, măslinele și uleiul de măslin se folosesc pentru ameliorarea, prevenirea și tratarea mai multor afecțiuni. Afecțiuni ce pot fi cauzate de bacterii, viruși, infecții, precum și stării de stres.

Măslinul ajută la prevenirea unor probleme de sănătate precum:

  • anxietate, afecținii ale sistemului nervos, probleme cardiovasculare;
  • viroze respiratorii, laringită, pneumonie;
  • afecțiuni hepato-biliare, calculi biliari;
  • excesul de lipide, colesterol și trigliceride crescute;
  • glicemie crescută, stomatită, gastrită, ulcere gastroduodenale;
  • herpes, paradontoză, gingivită, infecții ale pielii, căderea părului;
  • psoriazis, nevrite, entorse, abcese, eczeme, furuncule;
  • gută, dureri reumatice și articulare.

Aceste daruri oferite de măslin sprijină buna funcționare a organismului, în special al inimii, plămânilor, creierului, ficatului, stomacului și intestinelor. Este un bun aliat în curele de detoxifiere.

Proprietățile terapeutice ale Măslinului au efecte benefice multiple.

Acesta acționează natural cu rol:

  • vasodilatator, tonic, febrifug, revigorant;

  • detoxifiant, antibacterian, antimicotic;

  • hepatoprotectector, hipotensiv, antianemic, nutritiv;

  • antidiabetic, antihemoroidal, diuretic, laxativ;

  • antireumatic, antivaricos, antioxidant, cicatrizant;

  • antiinflamator, decongestionant, colagog, anticancerigen.

De-a lungul timpului măslinul a fost utilizat atât în scop alimentar cât și în scop terapeutic.

Se folosește atât sub formă proaspătă cât și sub formă de pulbere, extract, ulei, ceai, decoct, tincturi, sucuri, unguente. Acestea s-au obținut din fructe, frunze sau sâmburi de măsline.

Beneficiile mai puțin cunoscute ale Măslinului

1. Întărește sistemul imunitar și previne apariția cancerului

Măslinul conține antioxidanți puternici care contribuie la întărirea sistemului imunitar. Din acești antioxidanți se pot aminti: luteina și carotenoidul care distrug radicalii liberi, protejează pielea de îmbătrânirea prematură și îmbunătățesc acuitatea vizuală.

Polifenolii previn formarea depunerilor de grăsimi pe vasele sanguine, previn bolile cardiovasculare și dezvoltarea celulelor canceroase

Betacarotenul sau provitamina A care contribuie la fortificarea danturii și oaselor, hrănirea țesuturilor pielii. Ajută la prevenirea mai multor forme de cancer (esofagian, stomac, intestinal etc.)

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

2. Previne tulburările cognitive

Conține foarte mulți acizi grași mononesaturați regăsiți în fructele și uleiul de măsline. Acesta are proprietatea de a preveni sau întârzia degradarea cognitivă și apariția afecțiunilor degenerative (boala Alzheimer).

3. Protejează creierul

Extractul de măslin (frunze, fructe, ulei) are un rol important în protejarea creierului și în prevenirea degradării celulelor cerebrale. Datorită conținutului ridicat de antioxidanți, acizi grași esențiali omega 3 și omega 6, vitamine și minerale ajută la buna funcționare a creierului.

Câteva studii realizate pe măslin au demonstrat că prin consumul regulat de ceaiuri, sucuri, decocturi, ulei obținut din frunzele sau fructele acestuia, se pot preveni pierderea neuronilor dopaminergici. Moarte lor duc la apariția bolii Parkinson.

De asemenea s-a demonstrat că prin consumul regulat de măsline sau ceaiuri din frunzele de măslin pot fii prevenite sau tratate anxietatea, stările de stres, demența, accidentele vasculare cerebrale.

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

4. Previn bolile cardiovasculare și reglează tensiunea arterială

Studiile efectuate de-a lungul timpului au demonstrat faptul că acizi grași esențiali omega 3 au un rol important în prevenirea bolilor de inimă și bolilor vasculare.

De asemenea, ajută la normalizarea și reglarea tensiunii arteriale. S-a mai demonstrat faptul că frunzele de măslin administrate sub formă de ceai sau extract inhibă formarea depunerilor de glicozitate.

5. Previne diabetul de tip II și normalizeză glicemia

Consumul zilnic sub formă de aliment a uleiului de măsline sau al măslinelor poate ajuta echilibrarea glicemiei crescute și nivelul de insulină. S-a demonstrat că uleiul de măsline conține un mineral mai puțin cunoscut dar regăsit în natură, vanadiu. Acesta ajută la stabilizarea gliemiei, fapt ce duce la prevenirea apariției diabetului.

De asemenea, s-a demonstrat că persoanele diabetice au un nivel ridicat al trigliceridelor. Acestea pot duce la probleme cardiovasculare, consumul de măsline însă pot ajuta la reglarea nivelului acestor trigliceride.

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

6. Are efect antifungic, antiviral și antibacterian

Aportul de vitamine, minerale și antioxidanți îi oferă măslinului proprietăți antivirale, antibacteriene, antifungice, antimicotice.

Anumite studii de combatere a stafilococilor și streptococilor au demonstrat faptul că extractul cu frunze de măsline au efecte pozitive împotriva acestora.

Proprietățile sale antioxidante ajută la protejarea plămânilor și la refacerea acestora din afecțiuni pulmonare cum este pneumonia, răceli, gripe.

De asemenea, dacă se consumă zilnic în fiecare dimineață o linguriță de ulei de măsline extravirgin se pot elimina din efectele nicotinei din organismul. Automat ajutând și la inhibarea dorinței de fumat.

7. Protejează sistemul digestiv și intestinal

Are un conținutul ridicat de minerale și vitamine, în special de sodiu și vitamina E. Consumul de ulei de măsline, măsline sau ceaiuri din frunze de măsline ajută la protejarea sistemului digestiv, hepatobiliar și intestinal.

S-a demonstrat că uleiul de măsline acționează ca un pansament gastric. Previne și ameliorează ulcerele gastroduodenale, gastrita, iar asupra ficatului și bilei.

Ajută la prevenirea și eliminarea calculilor biliari. Datorită efectului antibacterian măslinul ajută la prevenirea și eliminarea paraziților intestinali, efectul laxativ ajută la prevenirea constipației.

8. Echilibrează metabolismul lipidelor

Uleiul de măsline extravirgin are în componența sa grăsimi benefice organismului. Acestea contribuie la inhibarea poftei de mâncare, creșterea senzației de sațietate, stimularea metabolismului, arderea caloriilor și automat detoxifierea celulelor și a vaselor de sânge.

Cura cu ulei de măsline se poate folosi prin adăugarea moderată a acestuia în salate. Asta poate ajuta și la combaterea obezității, precum și normalizarea nivelului de colesterol.

9. Ameliorează durerile reumatice și articulare

Uleiul de măsline conține un aport ridicat de oleocantal, care este un agent antiinflamator natural. Acesta acționează asupra mai multor tipuri de durere, inclusiv durerile reumatice și articulare.

S-a constatat faptul că atunci când uleiul de măsline este folosit ca bază de masaj, acesta servește ca mod de transportare în piele a principiilor active din plantele medicinale regăsite în cremele pentru dureri articulare și întreținerea pielii. 

Ajută astfel la obținerea unui rezultat de ameliorare a durerilor reumatice și articulare, de refacere a tenului etc.

10. Susține sănătatea pielii

Încă din vechime este cunoscut faptul că uleiul de măsline este un aliat bun în menținerea frumuseții pielii tenului.

De-a lungul timpului s-au demonstrat beneficiile pe care uleiul de măsline îl are asupra refacerii pielii din afecțiuni precum:
  • psoriazis, infecții cutanate, răni, arsuri;
  • ten uscat, ten lipsit de hidratare;
  • ten îmbătrânit prematur.

Este unul din motivul principal pentru care se regăsește ca ingredient principal în majoritatea cremelor destinate îngrijirii și refacerii pielii.

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

11. Previne căderea părului

Se cunosc atât din vechime cât și de pe internet  foarte multe rețete naturale cu ulei de măsline destinate îngrijirii părului.

Secretul constă în faptul că masajul asupra pielii cu ulei de măsline timp de câteva minute poate ajuta la:

  • hrănirea rădăcinii firelor de păr;

  • fortificarea firului de păr cu vitamine și minerale;

  • stimularea circulației sanguine periferice din zona capului;

  • prevenirea și reducerea căderii firelor de păr;

  • stimularea creșterii noilor fire de păr.

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

12. Previne și tratează paradontoza

Mai multe studii au demonstrat că prin masarea periodică a gingiilor cu ulei de măsline, precum și clătirea timp de 10 minute a gurii cu ulei de măsline ajută la diminuarea și prevenirea paradontozei dentare.

Care din produsele noastre conțin Măslin?

Măslinul a fost utilizat încă din Antichitate, tradiția utilizării lui în alimentație, cosmetică și fitoterapie a fost preluat și de măicuțele și călugării din bazinul Mării Mediterane.

Deși la noi în România nu avem măslini datorită zonei climatice nefavorabile acestui arbore, totuși maicile de la Mănăstirile Nera Plant și Dragomirna au luat legătura cu mănăstirile Bisericii Ortodoxe din Grecia care cultivă în grădinile lor măslini.

Tocmai de aceea produsele oferite pe site-ul nostru conțin și ulei de măsline sau fructe de măslin.

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie regăsit în hrana noastră cea de toate zilele

Așa cum am spus mai sus măicuțele de la Mănăstirea Nera Plant colaborează cu măicuțele de la Mănăstirea Ormylia din Grecia.

Scopul este de a ne pune la dispoziție măsline sănătoase, gustoase și de calitate crescute pe malurile mediteraneene și deliciosul ulei de măsline extravirgin obținut în aceeași mănăstire.

Studiile spun că este recomandat că consumăm măsline și ulei de măsline obținut de la arborii de măslin de cultură crescuți în zone cât mai prielnice, lipsite de poluare și substanțe chimice.

Măslinele se recomandă să fie verzi sau cel mult roșii, fiind considerat că măslinele negre regăsite de multe ori pe piață ar avea această culoare obținută printr-un proces de oxidare.

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

Acest motiv le-a determinat pe maicile de la Mănăstirea Nera să ne pună la dispoziție patru varietăți de măsline la cantitate de 500 grame sau de 1 kilogram pentru a satisface gusturile cât mai multor cumpărători, asftel avem:

  • Măsline Kalamon cu oregano și oțet;
  • Măsline verzi Halidiki;
  • Măsline verzi Halidiki cu oregano și oțet, Măsline verzi Halikidi cu oregano și lămâie;
  • Dorim să vă aducem la cunoștiință faptul că există pe piață mai multe tipuri de ulei de măsline: rafinat, virgin și extravirgin;
  • Specialiști ne recomandă uleiul de măsline extravirgin, deoarece are o aciditate sub 0,8% și este cel care ajută cel mai mult la buna funcționare a organismului.

Tot măicuțele de la Mănăstirea Nera Plant ne-au pus la dispoziție Uleiul de Măsline Extravirgin de la aceeași Mănăstirea Ormylia, disponibil la 250 ml, 500 ml și 1 litru.

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie utilizat în alimentație

Încheiem partea de alimente care conțin ulei de măsline cu celebrul Pesto cu leurdă și nucă de la Mănăstirea Nera Plant care are ca ingredient important uleiul de măsline.

Uleiul de măsline extravirgin păstrează cel mai bine proprietățile nutritive ale măslinelor, având o aromă deosebită și o aciditate echilibrată.

Vă îndemnăm să încercați o salată de sezon în care să adăugați unul din sortimentele noastre de măsline și să o asezonăm cu câțiva stropi din uleiul de măsline de la Mănăstirea Ormylia

Sau ați putea încerca o rețetă de paste în care să adăugați Pesto-ul cu leurdă și nucă de la Mănăstirea Nera Plant.

Cosmetice cu extract de ulei de măsline

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie utilitate cosmetică

Măicuțele de la Mănăstirea Nera Plant și cele de la Mănăstirea Dragomirna au valorificat utilizarea uleiului de măsline și prin crearea unei game de igienă și de îngrijire a pielii.

Produsele de la Mănăstirea Dragomirna destinate îngrijirii cosmetice a tenului ne-au încântat și ne încântă cu o gamă variată de creme. Acestea au în compoziția lor uleiul de măsline extravirgin. Avem creme doar pentru față:
Dar avem și creme destinate atât îngrijirii feței cât și corpului:
Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie

Produsele de la Mănăstirea Nera Plant sunt mai diversificate. Maicile au folosit uleiul de măsline atât pentru a crea gama de creme cosmetice cât și pentru a crea gama de săpunuri solide și săpunuri lichide. Astfel avem:

A. Creme pentru față și corp de la Mănăstirea Nera Plant
  • Crema cu pelin
  • Crema cicatris
  • Crema cu gălbenele
  • Crema cu tătăneasă
  • Crema cu propolis
B. Săpunuri solide de la Mănăstirea Nera Plant

Săpun solid cu mentă

  • Săpun solid cu lavandă
  • Săpun solid cu salvie
  • Săpun solid cu scorțișoară, cacao și propolis
  • Săpun cu pelin și tărâțe
C. Săpunuri lichide de la Mănăstirea Nera Plant
  • Săpun lichid cu extract de busuioc;
  • Săpun lichid cu extract de salvie;
  • Săpun lichid cu extract de lavandă;
  • Săpun lichid cu extract de coada șoricelului și lemnul Domnului;
  • Săpun lichid cu extract de sunătoare și isop;
  • Săpun lichid cu extract de gălbenele și cătină;
  • Maicile folosesc uleiul de măsline pentru a crea creme și săpunuri deoarece acesta are proprietatea de a catifela pielea. Datorită conținutului ridicat de acid linoleic, un compus care nu este produs de organism, uleiul de măsline previne uscarea pielii. Acesta menţine elasticitatea şi tinereţea. Este folosit și ca exfoliant.
Uleiul de măslin este regăsit în compoziția uleiurilor terapeutice de la Mănăstirea Nera Plant:
  1. uleiul cu extract de Busuioc;
  2. uleiul cu extract de salvie;
  3. uleiul cu extract de sunătoare, uleiul cu exctract de cimbrișor și oregano.
Uleiul de măsline extravirgin conține vitamine precum A, B1, B2, C, D, E, K, acizi grași nesaturați 85%, acizi grasi saturați 15%, trigliceride și clorofilă. Acestea îl ajută să fie foarte bine tolerat de stomac, ajută la combaterea ulcerului și a gastritei

Consumul regulat reduce riscul bolilor cardiace şi canceroase, mărește rezistenţa vaselor sanguine, inclusiv a pereţilor arteriali. Întărește sistemul imunitar al organismului şi previne îmbătrânirea celulelor

Știați că acizii graşi nesaturaţi şi monosaturaţi, care reprezintă circa 75% din compoziţia uleiului de măsline extravirgin, sunt similari cu cei prezenţi în laptele matern?

Acest lucru explică de ce uleiul de măsline este atât de bine tolerat de organism. Uleiul de măsline extravirgin este recomandat chiar și bebelușilor, de la începutul diversificării alimentației, adăugat în piureul de legume sau în supa de la prânz.

Măslinul- arborele tămăduitor din Biblie
Când vei scutura măslinul tău, să nu te întorci să culegi rămăşiţele, ci lasă-le străinului, orfanului şi văduvei” (Dt. 24, 20)

Produsele alimentare și de leac sunt pregătite manual în Sfintele Mănăstiri Nera, Dragomirna și Paltin Petru-Vodă. Acestea sunt suplimente alimentare și nu substituie tratamentul prescris de medic.

Produsele au un rol terapeutic și contribuie la ameliorarea simptomelor cu care vă confruntați. Produsele cosmetice pot fi utilizate doar pentru uz extern.

Vă recomandăm consumul produselor noastre de leac cu cel puțin 30 minute înainte sau după masă. A nu se consuma concomitent cu tratamentul de specialitate fără aviz medical.

                                                         Referințe bibliografice:

1. Revista Leacuri și rețete mănăstirești, editura Lumea Credinței, nr. 31/ 10 decembrie 2019-10 februarie 2020, pagina 40-46, articol scris de Mariana Borloveanu

2. Revista Leacuri și rețete mănăstirești, editura Lumea Credinței, nr. 32/ 10 februarie-10 aprilie 2020, pagina 46-54, articol scris de Maica Marina

3. Leacuri mănăstirești- Terapii pentru trup și suflet, Mariana Borloveanu, Editura Lumea Credinței, București, 2014

4. Leacuri mănăstirești prezentate pe tipuri de afecțiuni, Mariana Borloveanu, Editura Lumea Credinței, București, 2019

5. Plante tămăduitoare din Biblie, Editura Paul Editions, București, 2018

6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Măslin

7. https://jurnalul.antena3.ro/viata-sanatoasa/trup-minte-suflet/medicamentul-zeilor-122385.html

8. https://vegis.ro/blog/beneficiile-nebanuite-ale-frunzelor-de-maslin/

9. https://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/maslinul-olea-europaea-11682805

10. http://www.rador.ro/2018/10/24/beneficiile-maslinelor-pentru-sanatate/

11.http://calivitas.bio-sanatate.com/8-beneficii-sanatate-extrasului-frunze-maslin

12. https://neraplant.ro/farmacia-domnului/maslinele/

Înapoi la blog

Scrieți un comentariu

Rețineți: comentariile trebuie să fie aprobate înainte de publicare.