Pomenirea celor adormiți sau Moșii de toamnă

Parastasul pentru cei mutaţi la Domnul are două conotaţii. El arată, pe de o parte, grija noastră şi respectul pentru cei care ne-au fost sprijin în această viaţă trecătoare. Aducând totodată în faţa Domnului nostru Iisus Hristos iertarea pe care o primesc prin rugăciunile de dezlegare. Implorând pe Preabunul nostru Mântuitor pentru aşezarea sufletelor lor „în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul”.

Pomenirea celor adormiți – Moșii de toamnă

Pe de altă parte, însă, sensul acestei rugăciuni se îndreaptă spre noi, cei care ne rugăm. Întrucât „filozofia cea adevărată este gândul la moarte”. După cum spune Sfântul Vasile cel Mare. Importanţa rugăciunii din timpul parastasului ne face să cugetăm mai limpede cele duhovniceşti, cu precădere cele despre moartea trupului şi nemurirea sufletului omenesc.

Dumnezeu ne vrea sfinţi.

El aşteaptă mişcarea noastră, astfel că Biserica ne aduce aminte permanent la ce stadiu suntem aşteptaţi să ajungem: acela de fii şi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Mai cu seamă, prin parastas ni se aduce aminte de patima lui Hristos. Care S-a făcut „începătura învierii celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20). Dacă Hristos nu ne-ar fi răscumpărat de sub sclavia păcatului, a iadului şi a morţii, astăzi nu am fi avut posibilitatea de a cugeta măcar la mântuirea sufletului şi la cucerirea unui colţişor de rai.

Pomenirea celor adormiți – Moșii de toamnă

Tâlharul de pe cruce este primul suflet care s-a făcut părtaş la redeschiderea raiului. Pe care Adam cel dintâi l-a pierdut prin păcat. Acesta este sensul parastasului pentru noi, cei vii, care aşteptăm în aceste cutii de lut – trupurile noastre – momentul în care ne vom înfăţişa înaintea Preadreptului Judecător şi vom da seama pentru faptele săvârşite în această viaţă.

Sufletele celor mutaţi la Domnul

aşteaptă de la noi rugăciunea şi milostenia făcută în numele lor, ca jertfă adusă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Din acest motiv noi aducem ofrande la biserică la rugăciunea parastasului. Cu scopul de a le sfinţi şi pentru a le împărţi celor nevoiaşi. Zicând de fiecare dată când oferim, sintagma „de/ pentru sufletul lui (nume)”.

(sursa: doxologia.ro, articol scris de Codrin Constantin Iliescu)